Araneae (Paianjenii) este cel mai numeros ordin de arahnide, numarul speciilor descrise depǎsind 40 000. În prezent paianjenii se întalnesc pe toate continentele cu exceptia Antarcticii. Ei prefera sa traiasca în regiunile tropicale, paduri, pesteri, în regiunile alpine, de stepa, localitatile umane, chiar si în bazinele acvatic (fam. Argyronetidae). Cea mai notabila deosebire de alte animale constituie constructia plasei din matase. Dimensiunile paianjenilor difera: cel mai mic este Patu digua de 0,37 mm, iar cel mai mare – Theraphosa blondi – 90 mm, inclusiv picioarele – 250 mm.

Descriere

Morfologia si anatomia paianjenilor include multe caracteristici în comun cu alte arahnide. Corpul este împartit în doua regiuni, au opt picioare articulate, chelicere, pedialpi, aripile si antenele lipsesc.
Paianjenii poseda, de asemenea, mai multe trasaturi care le disting de alte arahnide. Toti paianjenii sunt capabili sa produca matase de diferite tipuri, utilizata pentru vanat. Chelicerele celor mai multor specii contin glande veninoase, iar veninul elaborat de ele este injectat în prada sau inamic[2]. Pedipalpii masculilor sunt specializat în transferul spermei la femele în timpul împerecherii. Multe specii de paianjeni prezinta dimorfism sexual, caracterizat prin deosebirele de dimensiuni si culoare.

Morfologie externa

Paianjenii, spre deosebire de insecte, au corpul divizat doar în doua regiuni: prosoma (numita si cefalotorace, corespunde regiunilor cefalice si toracice) si opistosoma (numita si abdomen). Dar sunt si exceptii, paianjenii din familia Archaeidae prezinta prosoma împartita în doua parti unite printr-un gat alungit. Cu exceptia catorva specii din familia Liphistiidae (numiti paianjeni segmentati), opistosoma nu este segmentata. Prosoma si opistosoma sunt conectate printr-un petiol (sau pedicel), formatiune ce sporeste mobilitatea corpului.

Locomotia

Desi toate artropodele folosesc muschii atasati de interiorul exoscheletul pentru a se deplasa, paianjenii utilizeaza presiunea hidraulica. Datorita presiunii picioarele se extind si se contracta cu ajutorul unor muschi aductori. Ca rezultat picioarele unui paianjen mort nu se pot extinde si se ghemuiesc. În timpul miscarii presiunea interna din picioare se mareste de 8 ori, în comparatie cu nivelul presiunii cand paianjenul se afla în repaus. Presiunea arteriala a picioarelor este cu succes utiliazata de catre paianjenii saritori. În a treia si a patra pereche a picioarelor are loc cresterea brusca a presiunii, de aceea acesti paianjeni pot executa sarituri la distante de 50 de ori mai mari decat lungimea corpului.

Majoritatea paianjenilor care vaneaza în mod activ, si nu construies panze, au smocuri dense de par fin între ghearele din varful picioarelor lor. Aceste smocuri, cunoscut sub numele de scopulae, se ramifica în peste 1000 de fire si mai subtiri. Aceasta le permita sa se urce pe suprafeti vertical si plane, sau chiar pe plafon. Se pare ca aderenta scopulae provine de la contactul lor cu straturi extrem de subtire de apa de pe suprafetele obiectelor

Respiratia

Paianjenii respira prin plamani (saci pulmonari) si prin trahei. Ambele sisteme sunt amplasate în opistosoma. Membrii subordinului Mesothelae, infraordinului Mygalomorphae si familiei Hypochilidae poseda doua perechi de plamani, una anterioara si alta posterioara. Iar, majoritatea paianjenilor araneomorfi respira printr-o singura pereche de plamani si una de trahei. Trahele sunt mai bine adaptate le deshidratare, retinand apa mai eficient. Dar se întalnesc si paianjenii cu respiratie exclusiv traheala – familia Caponiidae. Plamanii sunt puternic vascularizati, au o structura lamelara în care are loc schimbul de gaze dintre aer si hemolimfa. Traheele reprezinta tuburi ramificate care transporta oxigenul direct la organe si tesuturi, fara întermediul hemolimfei. Atat plamanii, cat si traheile se deshid în exterior prin stigme pulmonare si, respectiv, traheale. Stigmele pulmonare se afla în partea ventrala anterioara si laterala a opistosomii. Traheile se unesc si se deschid doar printr-o singura stigma situata în partea posterioara a opistosomii, aproape de organele filiere.